O serie de 14 monumente istorice din Alba de interes naţional şi universal sunt în restaurare, prin implicarea Ministerului Culturii. Patru dintre acestea se află chiar în municipiul Alba Iulia, respectiv Catedrala Romano-Catolică, Palatul Episcopiei Romano-Catolice, Palatul Catedralei Ortodoxe şi Cetatea Alba Carolina. În prima fază, Ministerul a mai prevăzut în Planul Naţional de Restaurare a Bisericilor din Lemn refacerea a opt lăcaşuri de cult din judeţ.
Deputatul PNL de Alba, Călin Potor a solicitat un răspuns din partea ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, cu privire la degradarea monumentelor istorice. Potrivit unui document parlamentar, Potor l-a informat pe ministrul UDMR că dezvoltarea urbanistică haotică din foarte multe localităţi ale României a condus, în ultimii ani, la deteriorarea şi chiar devastarea unor monumente istorice, culturale şi de artă, extrem de importante pentru naţiunea noastră.
„După cum bine cunoaşteţi, am asistat la eliberarea de către autorităţile locale, fără discernământ şi fără avizul ministerului pe care îl conduceţi, a numeroase autorizaţii de demolare a unor clădiri de patrimoniu, fapt extrem de grav pentru istoria naţională”, se arată în documentul trimis de Potor ministrului Culturii.
Potrivit Biroului de presă al deputatului Călin Potor, ministrul Kelemen Hunor îl informează pe parlamentarul liberal că, potrivit legii în vigoare, „protejarea monumentelor istorice se realizează în interes public şi, în funcţie de situaţie, poate constitui cauză de utilitate publică”. Ministrul UDMR a adăugat că atribuţii în acest sens nu are doar Ministerul Culturii, ci şi proprietarii, dar şi alte instituţii centrale şi locale, îndeosebi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Stat în Construcţii.
„Precizăm că inclusiv Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional are pe