(Apărut în Dilema, nr. 308, 25-31 decembrie 1998, la tema "Dosarul dosarelor")

V-aş pune, întîi şi-ntîi, o întrebare care pare simplă: ce simţeaţi cînd v-aţi hotărît să citiţi dosarul la Securitate al tatălui dvs. sau ce vă aşteptaţi să găsiţi acolo?

Înainte de toate, nu am avut eu iniţiativa să văd aceste dosare. Împrejurările m-au pus în situaţia aceasta. Lucrurile au început în momentul în care domnul Măgureanu a publicat o listă de manuscrise originale din diverse dosare. Cu asta, ca un bulgăre de zăpadă s-a declanşat toată chestiunea. Cînd m-a invitat domnul Măgureanu să văd dosarele tatei, deşi nu exista nici o lege pe atunci, am dorit să profit de ocazie. Ceea ce a declanşat cercetarea a fost în primul rînd faptul că domnul Bălu mi-a cerut să-l ajut să obţină diferite documente. Cum lucram la Senat, am făcut demersurile prin Comisia de Cultură, condusă atunci de domnul Eugen Vasiliu şi domnul Bălu a obţinut aprobarea. Cam tot atunci doamna Ana Blandiana începuse să organizeze serios Muzeul de la Sighet. Am aflat de la ea, prin doamna Stoian care lucrase la Muzeul Literaturii, că ar dori să facă în acel muzeu şi o vitrină Blaga cu documente. Nu era suficient să arăţi că pînă în '62 Blaga nu a fost publicat, trebuiau alte lucruri acolo, la Sighet. Prin Ana Blandiana şi prin Alianţa Civică am obţinut aprobările necesare şi am mers, în 1999, la arhivele SRI, unde există şi sală de lectură. E departe, atîta tot. Dar acolo am văzut alte dosare ale tatălui meu decît cele pe care le primisem de la dl Măgureanu. Fiecare dintre noi am avut surprize şi semne de întrebare. Aveam o legitimaţie cu care intram. După aceea, domnul I. Bălu a început să publice, fără să ne consultăm, documentele pe care le descoperise el. E foarte bine că a făcut asta, mai ales că lucrarea sa în patru volume, Viaţa lui Lucian Blaga, este extrem de documentată; nu sînt de acord în