Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Rael Solis-May a renunţat la visul american pentru Cluj

Publicat in Adevarul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Mexicanul Rael Solis-May a părăsit Miami-ul pentru a pentru a studia vioara în Europa. S-a înscris la Conservator în Cluj şi a înfiinţat unul din cele mai inedite proiecte muzicale.

Rael Solis a ajuns la Cluj tocmai din Mexic, după ce, acum doi ani, a obţinut o bursă pentru a studia în oraşul de pe Someş, în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Până să se mute însă la Cluj, în august 2008, violonistul, acum masterand la Conservatorul clujean, a renunţat la “visul american” şi la viaţa din Miami. La 19 ani a obţinut o bursă pentru a studia la New World School of the Arts din Miami, fiind unul din cei mai apreciaţi tineri violonişti din ţara lui natală.

“În America nu am găsit un sistem de învăţământ muzical omogen. Chiar dacă profesorul era cel mai bun, nu putea să-şi ducă la bun final planul, pentru că sistemul nu era unul pus la punct, aşa cum se întâmplă în Europa de Est. Miami avea un nivel incredibil în ceea ce priveşte muzica jazz, nu, însă, în muzica clasică”, explică muzicianul.

Clujul, faimos în Mexic

Clujul i-a făcut, însă, o impresie bună încă după primele zile petrecute aici. „Am observat la foarte scurt timp că e un oraş destul de cultural raportat la numărul de locuitori. E un oraş foarte frumos, cu multă viaţă culturală”, a declarat Rael Solis. După ce a studiat timp de şase ani la Conservatorul de Stat din Ekaterinburg, a ales să-şi facă masterul la Cluj şi datorită faimei pe care o are oraşul de pe Someş în Mexic.

“Sunt foarte mulţi români în orchestrele simfonice din Mexic. România este o ţară exportatoare de cântăreţi de muzică clasică. Şcoala de muzică din Cluj este foarte bine cotată”, spune Rael Solis. Aspectul care i-a părut totuşi „ciudat” în Cluj a fost cel legat de mijloacele de transport în comun. „Noi nu avem deloc tramvai şi nici troleibuze. Circulăm doar cu maxi-taxi”, a precizat violonistul, care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°