Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhivele comunismului. Condamnat la moarte pentru că a cerut Unirea

Publicat in Adevarul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

EXCLUSIV. Constantin Leancă şi-a pierdut viaţa într-un lagăr de muncă forţată al sovieticilor pentru că a îndrăznit, în 1918, să ceară unirea Basarabiei cu România. Ales de şapte ori deputat în Parlamentul României, eroul a murit întemniţat după o judecată şi o condamnare ilegale.

Constantin Leancă s-a născut la 10 aprilie 1893 în satul Cuhneşti, judeţul Bălţi. În 1915 se înrolează în armata imperială rusă şi participă la Primul Război Mondial pe frontul de est. În 1917, după revoluţia din februarie, când e abolită monarhia în Rusia, revine în Basarabia şi devine preşedinte al Zemstvei judeţene din Bălţi.

La începutul lui martie 1918 a fost unul dintre autorii unei scrisori trimise Sfatului Ţării de la Chişinău în care era revendicată Unirea Basarabiei cu România. În perioada Interbelică a fost membru al Partidului Ţărănesc din Basarabia, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc din momentul creării acestuia, prin fuziunea, în 1926, a Partidului Ţărănesc (Ion Mihalache) şi a Partidului Naţional din Transilvania (Iuliu Maniu).

Mai citeşte:

Condamnat pentru că „respecta legile României"

Adevărul despre „paradisul" comunist

Memoria comunismului, înainte şi după alegeri

Un analist rus recunoaşte: URSS a anexat Basarabia la 28 iunie 1940 VIDEO

Canibalismul provocat de sovietici în Basarabia

Teroarea sovietică din Basarabia şi Bucovina de Nord

CONSIDERAT „ELEMENT PERICULOS"

În 1932, dezamăgit de guvernarea naţional-ţărănistă, devine unul dintre conducătorii unui nou partid - Partidul democrat ţărănesc, devenit ulterior Partidul radical ţărănesc. Între 1939 şi 1940, în plină dictatură regală, a fost membru al Frontului Renaşterii Naţionale.

La 28 iunie 1940, când Armata Roşie ocupă Basarabia, era deputat în Lgislativul de la Bucureşti şi se afla la Bălţi. Sovieticii îl consideră „element periculos" şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum o ora
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 2 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 2 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 35 minute
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană are nevoie de 500 de miliarde de euro pentru a se apăra

Wall-Street.ro acum 44 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi în timpul summitului european că blocul comunitar va avea nevoie în următorul deceniu de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, transmite agenţia EFE, conform Ager

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°