Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru miliarde de euro destinate modernizării infrastructurii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a declarat ieri că în acest an este Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) este cel mai important, în valoare totală de patru miliarde de euro, destinat modernizării infrastructurii. „Este un program complex care se referă la proiecte ale tuturor autorităţilor publice locale la nivel naţional. În februarie, vrem să demarăm acest program“, a precizat Elena Udrea, într-o conferinţă de presă.

Programul vizează finanţarea unor proiecte declarate eligibile, dar care nu au mai primit fonduri europene, referitoare la reabilitarea drumurilor judeţene, a reţelei de apă, canalizare şi a staţiilor de epurare. PNDI se va derula între 2011 şi 2015, iar banii vor fi rambursaţi dezvoltatorilor de proiecte între 2013 şi 2020.

Totodată, Udrea a precizat că a discutat luni cu premierul Emil Boc despre atragerea fondurilor europene. „Am reconfirmat ţinta anunţată că ne-am propus ca până la mijlocul acestui an să reuşim să contractăm toate cele 4,3 miliarde de euro care sunt alocate prin POR, am anunţat cum stăm cu plăţile. Într-o săptămână îi vom prezenta premierului problemele pe care le-am identificat“, a menţionat Elena Udrea.

Ministrul a mai spus că una dintre probleme este faptul că procedurile de achiziţii durează şi un an şi jumătate, „lucru care face imposibilă o absorbţie mai rapidă a fondurilor europene“.

OUG nr. 105/2010 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii a fost publicată în Monitorul Oficial din 25 noiembrie 2010. Prin Program, se vor finanţa atât proiectele noi, cât şi proiectele în continuare, proiecte a căror documentaţie tehnico-economică a fost aprobată conform legislaţiei în vigoare, dar care, din lipsa fondurilor, se află în diverse stadii de execuţie şi nu au fost finalizate. Finanţarea proiectelor prioritare se asigură din sume aloca

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 31 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 43 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 35 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°