Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Julieta Radu, profesoara distinsă de Patriarh

Publicat in Adevarul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Profesoara de religie a fost premiată de fostul Patriarh Teoctist, dar şi de Daniel, Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Julieta Radu s-a remarcat prin câştigarea mai multor concursuri cu teme religioase, iar ultima dată, în primăvara anului trecut, a primit din partea Prea Fericitului Daniel o insignă din aur, gravată cu o cruce.

Profesează din facultate

Julieta a terminat facultatea în 1995, însă în anii studenţiei a predat la Şcoala numărul 26 din Bucureşti. „Am debutat ca dascăl la Bucureşti, în 1993, iar din 1995 am revenit pe meleagurile natale“, spune profesoara. Are o experienţă bogată cu elevii şi este dăruită şcolii.

„Am predat în mai multe şcoli, fapt ce m-a ajutat să-mi formez o bogată experienţă în ceea ce priveşte copii şi temperamentul acestora“, spune Julieta Radu. Este şi ea afectată de reducerile de salarii, la fel ca mulţi alţi bugetari, însă se ambiţionează să facă performanţă. „Cu cât îmi taie mai mult din salariu, cu atât voi face lecţii şi mai bune şi am să câştig şi mai multe concursuri“, spune dascălul.

Premiată de Patriarh

În 2006, elevii pregătiţi de Julieta au câştigat toate concursurile de pictat icoane, la nivel de judeţ. Predă din 2008 la Şcoala numărul 2 din Slobozia şi a reuşit deja să câştige nouă premii. Cel mai important premiu l-a primit în 2010 chiar de la Patriarhul Daniel, care i-a oferit o insignă de aur la concursul „Crezul meu“. Julieta a mai fost premiată şi de fostul Patriarh, Teoctist, în 2000, la concursul „Mileniul al treilea creștin“.

Citiți mai multe amănunte în ediția de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 12 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 7 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 4 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 7 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 10 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 13 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 8 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°