La finele lui 2010, preţurile locuinţelor au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 3 ani
În 2011, scăderile de preţ vor fi mai puţin importante decât în ultimii doi ani
În 2010, Timişoara şi Ploieşti au avut cele mai mari scăderi medii lunare ale preţurilor apartamentelor, iar la finele anului trecut preţurile locuinţelor au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii trei ani, potrivit unei analize imobiliare.ro
"2010 a fost un an în care preţurile apartamentelor au scăzut destul de mult, chiar şi cu 3% la intervale lunare. La nivel naţional putem vorbi de o scădere de preţ medie lunară de 1,4%. La nivelul oraşelor pe care le monitorizăm, Timişoara prezintă cea mai mare scădere medie lunară, de 1,6%; urmează Ploieşti cu o scădere medie lunară de 1,5%; Bucureşti şi Constanţa cu 1,1%/lună; Braşov cu 0,7%, Iaşi cu 0,6% şi Cluj-Napoca cu o scădere medie lunară de doar 0,4%. În lipsa unor semnale concrete dinspre economia naţională, în primele luni ale acestui an nu ne aşteptăm la evoluţii spectaculoase ale preţurilor. În 2011, scăderile de preţ, acolo unde vor exista, vor fi mai puţin importante decât în ultimii doi ani", a declarat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.
În ultima lună a anului, preţurile apartamentelor la nivel naţional au scăzut cu 1,5%. Valoarea Indicelui naţional imobiliare.ro pentru sfârşitul anului a ajuns la valoarea de 1.033 euro/mp util, cu 16 euro/mp (1,5%) mai puţin decât în luna precedentă. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.228 euro/mp, preţurile apartamentelor sunt în prezent cu 15,9% mai mici. Lunile în care preţurile apartamentelor, în ceea ce priveşte trendul naţional, au avut cel mai mult de suferit în 2010 au fost octombrie (-3,1%), august (-3%) şi iunie (-2,8%).
Timişoara, cel mai ieftin oraş
Spre final de an, ritmul