Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" de Florin Şerban, este un exemplu de povestire cinematografică realistă, iar actorul George Piştereanu creează un personaj sensibil şi impasibil în acelaşi timp, scrie criticul A.O. Scott de la New York Times, în articolul său de marţi.
De altfel, "Eu când vreau să fluier, fluier", propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină pentru ediţia din 2011, are premiera în cinematografele din New York miercuri. La evenimentul de gală, de la Film Forum New York, va participa şi producătorul Daniel Mitulescu.
A.O. Scott spune că filmul lui Florin Şerban este "un studiu în captivitate". "Ca multe alte filme româneşti recente, precum «Marfa şi banii» de Cristi Puiu, «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile» de Cristian Mungiu şi «Boogie» de Radu Muntean, povestea urmăreşte un tânăr protagonist, ale cărui alegeri sunt limitate drastic şi nu sunt foarte promiţătoare", scrie criticul NYT.
"Jucat de un actor neprofesionist, George Piştereanu, ai cărui ochi sensibili umanizează prezenţa sa impasibilă, Silviu este la finalul copilăriei sale, care l-a înrăit, distrugându-i umanitatea. El este dur şi furios, dar pare mai blând decât colegii săi din închisoare", mai scrie în cronică.
Criticul mai notează: "Pentru mare parte din film, Florin Şerban dă peliculei aerul cinematografiei realiste, permiţând poveştii lui Silviu să se formeze încet, organic, din detaliile existenţei sale. Beligeranţa gărzilor şi nerăbdarea birocratică a directorului puşcăriei (Mihai Constantin) sunt observate cu acuitate, la fel şi amestecul volatil de camaraderie şi luptă din spaţiul închisorii".
A.O. Scott mai remarcă scena de început, notând că filmarea din spate, cu camera în mână, aduce aminte de fraţii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, dar "imitarea uneia dintre semnăturile lor vizuale nu înseamnă şi obţinerea acelui ame
