Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondurile de pensii private au sfidat din nou criza

Publicat in Curierul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Pilonul II a înregistrat un randament mediu de 15,1%, iar activele nete au ajuns la un miliard de euro

Andănuţ: Fondurile de pensii private au înregistrat şi în anul 2010 randamente investiţionale remarcabile, reuşind performanţe mult superioare inflaţiei şi nivelului dobânzilor bancare

Fondurile de pensii private au înregistrat şi în anul 2010 randamente investiţionale remarcabile, reuşind performanţe mult superioare inflaţiei şi nivelului dobânzilor bancare, în pofida mediului economic şi financiar nefavorabil şi a recesiunii prelungite. Astfel, potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat în cursul anului 2010 un randament mediu de 15,1%, activele nete administrate de cele 9 fonduri ajungând la 4,3 mld. lei (un miliard de euro). Numărul total al participanţilor la fondurile de pensii de Pilon II a ajuns la 5,19 milioane, aceştia fiind cu circa 275.000 mai mulţi (+5,6%) faţă de începutul anului 2010.

Pilonul III a înregistrat un randament mediu de 11,5

Totodată, fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au înregistrat în aceeaşi perioadă un randament mediu de 11,5%. Activele nete administrate de cele 13 fonduri de pe această piaţă reprezintă 326 mil. lei (76 mil. euro). Numărul total al clienţilor fondurilor de pensii facultative a ajuns la 220.000, cu circa 33.000 mai mulţi (+17%) faţă de începutul anului 2010, se mai arată în comunicatul APAPR. ''De la înfiinţare şi până în prezent, fondurile de pensii de Pilon II (lansate în luna mai 2008) au înregistrat un randament mediu anualizat de 15,2%, în timp ce fondurile de Pilon III (lansare în luna mai 2007) au obţinut un randament mediu anualizat de 8,9%. Pentru comparaţie, nivelul estimat al inflaţiei pentru anul 2010 este de aproximativ 8%, în timp ce do

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 23 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 56 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 42 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 38 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 56 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°