Nu se poate spune cu precizie dacă 2011 va fi anul inaugurării proiectelor demarate în urmă cu ani buni, însă sunt șanse mari să le vedem finalizate pe cele mai importante dintre acestea.
Bucureștiul pare a fi vedeta, întrucât multe proiecte vor fi, în sfârșit, încheiate. Cel mai așteptat este Pasajul Basarab - cu o notă de plată finală de 160 de milioane de euro - care ar trebui să fie funcțional în ianuarie 2011. Primarul Sorin Oprescu vrea să bifeze pe harta realizărilor și celebra sa „autostradă suspendată“, un proiect de 200 de milioane de euro.
Lucrările la primele trei module (părțile de nord-est şi nord-vest) au început în 2010, iar termenul de execuție este de 18 luni, scadent la finalul anului viitor. Întregul proiect al autostrăzii suspendate costă aproximativ 200 de milioane de euro. La sfârșitul lunii mai va fi inaugurat Stadionul Național, o investiție de 146 de milioane de euro. Până la finele anului, ar urma să fie dat în folosință primului tronson al Diametralei Nord-Sud, segmentul Piața Victoriei - Vasile Pârvan, un proiect de 39 de milioane de euro, la care se adaugă exproprieri în valoare de 29 milioane de euro.
La anul, Ministerul Transporturilor promite că vom circula cap-coadă pe autostrada A2 București-Constanța. Cei aproape 51 de kilometri care lipsesc vor înghiți 81,3 milioane de euro. Totodată, va fi finalizată varianta de ocolire a Constanței (22,2 kilometri, costând 60,6 milioane de euro). Finanțarea se va face din bani de la BERD, de la buget și din Fondul european de coeziune. Primarul Radu Mazăre are niște proiecte proprii, cu termen în 2011, dar se plânge că stau blocate la diverse ministere, așteptând aprobările.
În vestul țării, autostrada Arad-Timișoara va fi inaugurată în 2011, potrivit promisiunii Ministerului Transporturilor. Bugetul proiectului este de 270 de milioane de euro, mare parte din bani ven