Am fost recent la o conferinţă în Monte Carlo, unul dintre punctele importante ale instituţiei, discutând despre întrebarea: „De ce nu poate Europa să fie mai mult decât Statele Unite?". Numele formal al întâlnirii era „Invidia Silicon: Va construi vreodată Europa următorul gigant new media?".

Eu cred însă că oamenii se concentrează pe întrebarea greşită. La urma urmei, care este valoarea reală a Microsoft, Apple, Oracle, Google sau Twitter pentru o ţară, în primul rând? Desigur, nu este vorba despre taxele plătite de Bill Gates, Steve Jobs, Larry Ellison sau Sergey Brin şi nici măcar despre taxele plătite de companiile lor (din care celelalte ţări oricum primesc un procent).

Adevărata valoare creată de multe dintre aceste companii este mult mai mare. Angajaţii lor au devenit muncitori productivi şi, în cele din urmă, consumatori în unele dintre pieţele locale. Iar produsele şi serviciile generează valoare chiar şi când sunt piratate sau utilizate în ţări în care furnizorul nu vinde foarte multă publicitate. O ţară poate avea parte de toate aceste beneficii fără să fie măcar patria antreprenorului.

Există însă două beneficii care se răsfrâng asupra ţărilor de origine ale antreprenorilor-eroi. În primul rând, antreprenorul local serveşte drept model. El - sau, rareori, ea - încurajează oamenii să viseze, dar şi să îşi asume riscuri, să reziste în faţa obstacolelor şi să genereze activitate economică.

Peste tot în lume, băieţeii studiază matematica şi ştiinţele în speranţa că vor deveni următorul Bill Gates. Însă atunci când ai propriul Gates local, totul este mult mai convingător. Îmi voi aminti întotdeauna ce mi-a spus un prieten rus în 1991, la o conferinţă pe care am organizat-o în Ungaria: „Evident că am auzit despre Bill Gates în Rusia. Dar nu este relevant pentru noi: trăieşte în SUA, a studiat la Harvard. Dar, văzând ce au făcut ungurii