Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: PORTRET/ Eugen Ciocan, prietenul animalelor din arena circului

Publicat in Adevarul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Lucrează de aproape patru ani la Circul Europa şi spune că nu şi-ar schimba niciodată meseria. Pentru el viaţa înseamnă două ore de somn şi restul muncă.

A ajuns să aibă grijă de animalele de la circ acum aproape patru ani, iar de atunci călătoreşte peste tot. Casa lui a devenit rulota, iar prietenii lui cei mai buni sunt Bacău, cămila care s-a născut în acest oraş, Sultan, mama puiului de cămilă, poneii Zorro, Bujan şi Mocuş.

„Am ajuns să lucrez la Circul Europa dintr-o întâmplare. Mă întorceam din Anglia, unde am stat opt ani, să rezolv nişte probleme cu actele. M-am întâlnit cu cei de la circ şi m-am tocmit să muncesc la ei pentru două săptămâni. Mi-a plăcut enorm şi nu am mai plecat“, mărturiseşte Eugen, de loc din Botoşani.

Are 49 de ani şi spune că nu a mai fost pe acasă de doi ani. Are ocazia doar când ajunge cu circul, iar cu fiul său vorbeşte mai mult la telefon. A rămas aici pentru că i s-a părut o lume de basm. „Totul e programat de sus, la început îmi plăcea să-l văd pe Frederico cum dresa lei. Acum, nu mai avem atât de multe animale, au mai rămas doar 17. Peste trei săptămâni însă vom avea 18 deoarece cămila Sultan este gestantă“, povesteşte botoşăneanul.

Le cumpără mâncare de la ţărani

Eugen iubeşte să vorbească despre animalele de la circ şi spune că toate au paşaport şi sunt cu vaccinurile la zi. „Noi nu avem medic veterinar. Mereu, când ajungem într-o localitate prima dată, contactăm medicul veterinar de acolo. Acesta consultă animalele, le ia sânge pentru analize şi sunt tratate în caz de boală. Sunt şi medici care nu au mai avut şansa să consulte o cămilă înainte“, spune îngrijitorul de animale.

Eugen Ciocan asigură şi mâncarea pentru animale, pe care o cumpără din satele prin care trece. Pentru toţi membrii echipei, circul nu mai este o afacere, ci mai degrabă un mod de viaţă. „C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 25 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 52 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°