Imi asum raspunderea politica pentru esecul aderarii Romaniei la spatiul Schengen, la data prevazuta initial in acordurile bilaterale, martie 2011. Valoarea actului voluntar, de a lua asupra mea intreaga vina, cetatean mic-mititel al acestei tari, este egala cu responsabilitatea asumata de presedintele tarii.

Ei si, cu ce si pe cine incalzeste actul brav, barbatesc si eroic al lui Traian Basescu, de a-si asuma un esec, chiar si in forma in care a facut-o, hai, na, e nevoie de un tap ispasitor, poftim, ma sacrific.

Domnia sa stie, la fel de bine ca noi, ca asumarea, in bascalia noastra generala, nu-i clinteste nici macar un firicel de par din cap, ci este pur simbolica. In mod normal, atunci cand cineva isi asuma o stricaciune, trebuie sa si plateasca in vreun fel.

Pesemne s-or fi purtat ceva discutii pe aceasta tema, in interiorul diplomatiei, presedintele fiind un soi de varf de lance al reprezentativitatii Romaniei pe plan extern, iar, ca o concluzie, asumarea a fost adjudecata de seful statului, pentru simplul motiv ca este intangibil, fixat in scaun pana in 2014.

Daca nu s-ar fi produs acest gest - si ar fi fost normal sa nu imbrace acest derizoriu - ar fi fost de umblat, ia sa vedem, la Ministerul de Externe? La cel de Interne? La Justitie? In oricare situatie, o asumare trebuia urmata firesc si de o demisie. Decat aceasta miscare logica, culpa a fost mutata acolo unde ea nu produce niciun efect, adica la Presedintia Romaniei.

Teodor Baconschi, intelectual rafinat cum este, nu a excelat totusi cu nimic in functia de ministru de Externe, poate doar cu exceptia acelui interviu absurd, prin care a exportat vina amanarii aderarii Bulgariei si Romaniei inspre Sofia.

Deranjanta pentru pozitia unui stat - nu, nu este modern, de vreme ce auzim neintrerupt despre modernizarea statului - a fost insa de