Pictorul, unul dintre maeştrii discreţi ai artei româneşti contemporane
Cine are în colecţia sa un tablou semnat de maestrul Corneliu Brudaşcu are şi avantajul unic de a se bucura, permanent, de un festin artistic imperial. Fiindcă opera unui artist dintre cei mari este, în cel mai înalt grad, expresia personalităţii sale, a trăilor şi acumulărilor profesionale, spirituale şi emoţionale, care fac posibil miracolul unei astfel de întâlniri. Iar în "substanţa" pânzei, el, artistul, trăieşte şi va trăi veacuri sau chiar milenii, în extazul propriilor revelaţii...
Pe Corneliu Brudaşcu nu l-am întâlnit niciodată. În schimb, îi cunosc, fragmentar, opera. Capitala este, de cele mai multe ori, din păcate, nedreaptă cu valorile artistice, culturale şi umane ale timpului prezent. Cineva, cândva, ar putea să îndrepte acest handicap de neiertat. Cotidianul Curierul Naţional face un pas, timid, dar sincer, la acest început de an 2011, pentru a-i aduce maestrului Corneliu Brudaşcu şi operei sale un justificat omagiu. În paranteză fie spus, despre creaţia pictorului - care va împlini, la sfârşitul acestei luni, venerabila vârstă de 73 de ani - se spune că este "risipită prin lume". Sau: "pentru a cumpăra un tablou de Brudaşcu, se aşteaptă la cozi lungi", iar "lucrările îi sunt achiziţionate înainte de a fi terminate." Evident, nu este nicio exagerare. Zilele trecute, aveam confirmarea - dacă mai era nevoie de o confirmare! - de la pictorul Nicolae Maniu, un alt corifeu al artei româneşti, originar din Cluj, stabilit de peste două decenii în străinătate: "Brudaşcu este un Velázquez al românilor, discret, retras, tăcut. Un pictor de vână rarisimă, despre care ar trebui să se vorbească mai mult... Pentru mine a fost un maestru; am avut ce învăţa de la el."
Cât de important este acest lucru pentru arta românească? Dar pentru o societate care îşi refuză, programati
