Roboţelul belgian Probo a început, la Cluj, terapia cu cei patru copii care suferă de afecţiuni din spectrul autist şi care reprezintă grupul cu ajutorul căruia va fi testată o nouă metodă de terapie. Probo este un roboţel îmbrăcat în pluş, de culoare verde, cu faţă de elefănţel care are puţin peste o jumătate de metru, adică este înalt cât un copilaş. El a fost creat de doi ingineri de la Universitatea Vrije din Bruxelles, iar una dintre ideile care le-a venit celor din grupul de lucru a fost că roboţelul ar putea fi folosit şi domeniul medical. Astfel a apărut colaborarea între universitatea belgiană şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Cluj, din cadrul UBB, şi Asociaţia de Autism Transilvania.
Elefantul verde îmbrăţişează micuţii
Numele i se trage de la ordinul Proboscidea, ale cărei singure exemplare care mai trăiesc pe pământ sunt cele din familia elefanţilor. Roboţelul este un fel de jucărie cu faţă de animal, dar cu poziţie umanoidă, care poate să zâmbească, dar şi să facă mutre - să se supere, să arate dezgust, să se teamă sau să fie furios. El alege una sau alta dintre "figuri" în funcţie de informaţiile pe care şi le ia din analiza feţelor celor din jurul său sau în timp ce răspunde unor stimuli cum ar fi strânsul unui deget.
"Uite ce drăguţ este roboţelul! Vrei să fie supărat sau vesel?", o întreabă psihologul pe o fetiţă de opt ani care suferă, la fel ca şi sora sa geamănă, de o formă severă de autism. "Supărat", răspunde copilul. "Atunci stânge-l de deget", o îndeamnă tânăra care lucrază ca psiholog la Asociaţia de Autism Transilvania.
Fetiţa apucă în mânuţă degetul elefănţelului, care imediat ia o mutră supărată. Dar cum supărarea nu trebuie să dureze mult, mai ales la joacă, psihologul îi propune copilului să-l îmbrăţişeze pe Probo pentru a-l face să zâmbească.
Supraveghere computerizată
De cealaltă