Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştinii ortodocşi. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”.
Poporul român a păstrat multe tradiţii în legatură cu această zi. De exemplu, în localităţile aşezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe ţărmul mării, se obişnuieşte că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câţiva flacăi curajoşi pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoţii fac agheasmă (apă sfinţită), cu care "botează" apele, oamenii, animalele şi casele.
Tradiţia Populară
În tradiţia populară românească, Boboteaza este o sărbătoare dedicată purificării naturii, şi mai ales a apelor, de forţele râului. Astăzi se colinda, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobişnuite.
Peste obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus şi multe practici păgane, cum ar fi afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele însoţite de tot felul de strigături şi zgomote.
Toate acestea au în general un rol de curaţire şi de îndepartare a răului. Tradiţia ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu.
Ce spune Biserica
Biblia vorbeşte despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergatorul lui Iisus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăinţă. Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, facută din par de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Icoanele au pastrat de-a lungul timpului