Primarul Dorin Florea doreşte mutarea primăriei în sediul Palatului Administrativ, unde momentan funcţionează Consiliul Judeţean şi Prefectura.
Primarul Dorin Florea doreşte mutarea primăriei în sediul Palatului Administrativ pe motiv că această clădire fusese la început sediul administraţiei locale.
Primarul şi prefectul judeţeului, Marius Paşcan înceracă să-l convingă pe ministrul de Interne să accepte acest schimb. "Prefectul actual spune da, şi dacă Ministerul este de acord preluăm clădirea. Mă aşteptam de la doamna (n.r. Lokodi Edita, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş) să fie de acord în numele istoriei", a precizat Florea.
Singura care se opune este preşedintele CJ Mureş, Lokodi Edita, care spune că legislaţia actuală nu permite acest lucru. "Palatul Administrativ este proprietatea statului român. A trecut în proprietatea statului român din sistemul instituţiilor judeţene. Noi am studiat, la o cerere primită anul trecut din partea primăriei, toată legislaţia şi nu poate fi trecută în patrimoniul Primăriei, deocamdată. Este sediul Prefecturii, este sediul Consiliului Judeţean, este proproietatea statului şi dată în administrarea Prefecturii", a spus Lokodi Edita, preşedintele CJ Mureş.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: