Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Trataţi cu medicamente din stocul de război

Publicat in Adevarul, joi 6 ianuarie 2011 ·

Pacienţii de la Secţia de Ortopedie a Spitalului din Bârlad sunt îngrijiţi cu materiale sanitare din stocul pentru calamităţi naturale. Medicii ortopezi au epuizat pansamentele şi calmantele şi nici nu au timp să respire din cauza numărului mare de persoane care ajung la spital cu mâinile sau picioarele rupte.

Medicii ortopezi bârlădeni folosesc, de câteva zile, materiale sanitare din stocul păstrat pentru situaţii de urgenţă, cum ar fi războaiele sau calamităţile naturale.

Doctorii spun că şi acesta este pe terminate, existând riscul ca în zilele următoare spitalul să nu mai poată trata pacienţii cu fracturi sau luxaţii. De altfel, bârlădenii cu probleme de ortopedie minore, care nu necesită operaţie, sunt nevoiţi să-şi cumpere singuri pansamentele, vata sau calmantele.

Salonul de Ortopedie, neîncăpător

S-a ajuns în această situaţie din cauza numărul mare de bârlădeni care au venit în această iarnă la spital, uneori chiar şi 50 de persoane pe zi, dar şi pentru că furnizorii nu au trimis materialele sanitare la timp.

„Sperăm ca în zilele următoare să primim materialele de la furnizori şi să revenim la normal în ceea ce priveşte necesarul de la Secţia de Ortopedie“, ne-a spus Gabriela Daniş, directorul medical al unităţii.

La Ortopedie sunt doar zece paturi şi vin 200 de pacienţi pe săptămână. „Gradul de ocupare al acestei secţii este de 140%. În săptămânile trecute a fost şi de 170%. Avem pacienţi cu astfel de probleme pe care am fost nevoiţi să-i internăm la Secţia de Chirurgie. Norocul nostru este că nu toţi cei pe care îi tratăm au nevoie de internare“, a adăugat Gabriela Daniş.

Bârladul, un imens patinoar

Locuitorii se plâng că sunt nevoiţi să meargă pe străzi acoperite cu gheaţă şi îi acuză pe edili că nu iau nicio măsură.

„Cum să nu ajungem la spital dacă sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 59 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 32 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 2 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

ÎPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj: „Un păcat greu”

Gandul acum o ora
ÎPS Teodosie continuă șirul declarațiilor controversate. De data aceasta, Arhiepiscopul Tomisului a făcut o serie de precizări legate de persoanele care trăiesc în concubinaj. Prelatul susține că această formă de conviețuire reprezintă „un păcat gre

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°