De cîtăva vreme, în preajma Anului Nou trag linie şi privesc înapoi la ce-am scris în cadrul acestei rubrici. De obicei, contabilizez lucrurile negative – care oricum sînt covîrşitoare, atunci cînd vorbim despre televiziunile de la noi. De data aceasta, mă gîndesc să schimb macazul şi să-mi amintesc numai de puţinele lucruri pe care le-am lăudat în anul care a trecut. Într-o vreme în care noroiul e aproape generalizat, nu e mare scofală să arăţi cu degetul mizeria din jur. Hai să vedem, mai bine, ce mărgăritare am găsit prin acest noroi.
DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş În primul rînd, am apreciat cîteva emisiuni care au depăşit clişeul „ca la noi, la nimenea“ sau care, în orice caz, nu au intrat în hora – atît de dragă televiziunilor noastre – discursului despre România numai în alb sau în negru. Adică ne-au vorbit despre o Românie în culori naturale. Sau, altfel spus, despre normalitate. (Da, există şi aşa ceva; dacă nu poartă clopoţei, să ne atragă atenţia, nu înseamnă că nu există...) Am găsit felii de normalitate în ciclul de portrete Descoperă românii, de la TVR Internaţional – pastile de două-trei minute, în care nişte români pasionaţi de munca lor vorbeau despre aceasta. Sau în cadrul seriei de reportaje Cealaltă Românie – după 20 de ani, realizate de Irina Păcurariu, în care am văzut „personaje care aparent excelează prin lipsa de spectaculos“ – după cum ne avertiza realizatoarea.
De altfel, am aplaudat de fiecare dată reportajul adevărat – specie atît de rară, din păcate, la televiziunile noastre. Întîmplător sau nu, o altă emisiune pe care am lăudat-o în anul trecut e tot una care are în titlu numele ţării: România, te iubesc, de la PRO TV. O producţie TV foarte bună este şi Reporter special de la Antena 3, coordonată de Vlad Petreanu. Este vorba de p
