„S-a emis primul eurobond: 5 miliarde pentru a ajuta Irlanda. Cererea depăşeşte de trei ori oferta” (Il Sole 24 Ore). „Europa se află sub presiunea creditorilor” (Les Echos). „China nu mai este doar atelierul lumii ci şi primul bancher al planetei” (Le Figaro). „Primul asalt asupra lui Obama” (El Pais). „Cum trăiesc fotbaliştii?” (L’Equipe).

Ziarele franceze şi europene se neliniştesc din cauza declinului industriei europene.

„În faţa apetitului ţărilor emergente, Europa poate oare să îşi salveze industria?”, se întreabă Le Monde, ziar care consideră că „numai Germania profită de pe urma acestei situaţii, China urmând să devină în curând primul său partener comercial”. Şi editorialul din Le Monde este dedicat acestui subiect: „Criza a bulversat economia mondială. Ea a accelerat deplasarea centrului de greutate al economiei mondiale către ţările emergente. Lumea dezvoltată are o creştere economică palidă în timp ce ţările emergente au devenit mai puternice şi încep să joace de la egal cu ţările dezvoltate în materie de tehnologie şi inovaţie. Această situaţie determină ţările bogate să caute să îşi schimbe modelul de dezvoltare şi anume reîntoarcerea la procesul de industrializare. În ultimele decenii se vorbea de economia bazată în special pe servicii şi crearea unei economii fără uzine. Elitele credeau chiar că industria nu ar mai avea loc în crearea de bogăţie pentru o naţiune modernă. Criza provoacă o trezire la realitate dureroasă: fără industrie este dificil să creezi locuri de muncă, să ai creştere economică durabilă şi să îţi menţii rangul economic la scara planetară. Această trezire la realitate este tardivă căci pierderile au fost deja provocate: în 15 ani Franţa a pierdut 500.000 de locuri de muncă în industrie. La Paris se credea că această pierdere va fi compensată de creşterea serviciilor. Dar s-a uitat că principalul client al se