Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funeriu: Examenele se vor desfăşura la fel în 2011

Publicat in Curierul, joi 6 ianuarie 2011 ·

Deşi Legea educaţiei a fost modificată marţi, anul acesta nu vor exista modificări în ceea ce priveşte examenele şcolare

Anul acesta, examenele se vor desfăşura exact la fel ca în 2010, deşi Legea educaţiei a fost modificată marţi. Primii elevi care vor fi afectaţi de noile prevederi ale legii sunt copiii care încep clasa a V- a în anul şcolar 2011-2012.

"Toate aceste măsuri vor intra în vigoare la momentul oportun. Părinţii mai trebuie să ştie că avem baza legală pentru a elabora un nou curriculum, toceala nu îşi mai are locul. Aceasta este prioritatea zero a ministerului", a spus, citat de Mediafax, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

El a adăugat că noua Lege a educaţiei va introduce obligativitatea învăţământului de 10 ani , care se va finaliza la împlinirea vârstei de 16 ani a copilului, aceasta fiind şi vârsta legală la care cetăţenii pot intra în câmpul muncii.

Se modifică admiterea la liceu şi BAC-ul

Fiecare copil român va începe şcoala la şase ani printr-un an pregătitor, iar clasa a IX-a va intra în ciclul gimnazial pentru elevii care încep clasa a cincea în 2011-2012.

"Pentru cei care intră în clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012, admiterile la liceu şi bacalaureatul vor fi modificate. Bacalaureatul se va da din probe transdisciplinare, ceea ce înseamnă cu nu vom mai avea separarea între materii, ci o probă de ştiinţe cu aspecte legate, spre exemplu, de biologie, fizică, chimie. Intrarea la liceu va ţine cont de portofoliul elevului în proporţie de 70 la sută, iar 30 la sută va fi reprezentat de examenul de admitere specific fiecărui liceu", a spus ministrul Educaţiei.

Numărul maxim de ore pe săptămână a fost micşorat

Numărul maxim de ore petrecut de elev la şcoală într-o săptămână a fost micşorat, fiind de 20 de ore pe săptămână pentru ciclul primar, 25 de ore pentru cel gimnazia

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum o ora
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 3 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

România și alte patru state UE se opun unui nou acord comercial pentru produse agricole cu Ucraina

Adevarul acum o ora
România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria și-au exprimat marți opoziția față de o propunere de acord comercial revizuit între Uniunea Europeană și Ucraina, invocând îngrijorări privind posibila destabilizare a piețelor agricole din UE.

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°