Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificări în firmele lui Şerban de la Freedom Star

Publicat in Ziua Constanta, joi 6 ianuarie 2011 ·

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Ion Şerban, face permutări în unele dintre firmele în care este asociat. Prin hotărârea 3 din 29 noiembrie 2010, Ion Şerban, Alexandru Ionuţ lupea şi Vasile Zahiu, asociaţi în SC Zvezda Invest SRL din Agigea au decis retragerea lui Ion Şerban şi cesionarea părţilor sociale ale acestuia către Lupea. De asemenea, Zahiu i-a cesionat aceluiaşi Lupea şase părţi sociale. În urma modificărilor, Zvezda Invest este înpărţită de Alexandru Ionuţ Lupea (55%) şi Vasile Zahiu (45%). Acelaşi trio afaceristic a făcut permutări şi în SC Marvit Prompt Invest SRL. De data aceasta, cel care s-a retras a fost Lupea, care i-a dat partea sa din afacere lui Şerban. Patronul de la Fredom Star a mai fost „cadorisit" şi de partenerul Zahiu cu două părţi sociale. Aşadar, în acest moment, Şerban deţine 95% din afacere, iar Zahiu numai 5%. Potrivit Registrului Comerţului, la această dată, Şerban este implicat în SC Freedom Star Invest SA, Freedom Star International SRL, Casa de Schimb Valutar Freedom Star Holding, Freedom Star Shipping, Baby Beef SA, Apromat Construct, GTS Intermed şi Marvit Prompt Invest.

Istoria Freedom

Reamintim că în luna august a anului trecut, magistraţii constănţeni au decis arestarea preventivă a 18 cămătari. Câteva zeci de poliţişti constănţeni participaseră cu câteva zile înainte la o acţiune de amploare în Piaţa Chiliei, eveniment în urma căruia 18 persoane acuzate de cămătărie au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Victima inculpaţilor era chiar Ion Şerban care, potrivit procurorilor, a făcut greşeala de a apela la serviciile cămătarilor. Prin intermediul unui comunicat de presă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au susţinut că cei 18 inculpaţi l-au ameninţat în repetate rânduri fostul om al legii, care ar fi înmânat cămătarilor două milioane de euro, în condiţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 56 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 15 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 15 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 30 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°