Aderarea "rapidă" a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este "una dintre cele mai importante priorităţi ale Preşedinţiei ungare" a UE, pentru succesul acestei cauze fiind mobilizate "toate energiile", a declarat ministrul de Interne ungar, Sandor Pinter, conform unui comunicat al ministerului, citat de Mediafax.
"Una dintre cele mai importante priorităţi ale Preşedinţiei ungare este aderarea rapidă a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi pentru succesul acestei cauze vom mobiliza toate energiile noastre. Ţara noastră - cum de altfel şi până acum - va oferi tot sprijinul atât Bulgariei, cât şi României pentru ca această aderare să aibă loc în cel mai scurt timp. Indiferent cum vor evolua lucrurile, preşedinţia ungară doreşte ca, în momentul în care va predea ştafeta Poloniei, problema aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen să se fi încheiat în mod mulţumitor din punctul de vedere a celor două ţări", se arată în comunicatul postat, în limba maghiară, pe site-ul Ministerului de Interne ungar.
Comunicatul face o referire la "o conferinţă de presă internaţională, susţinută de dr. Pinter Sandor, în data de 5 ianuarie, la Hotelul Intecontinental din Budapesta", unde un jurnalist i-a adresat înaltului oficial ungar o întrebare pe tema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, formulată astfel: "Pe domnul ministru Pinter aş dori să-l întreb despre România şi Bulgaria şi spaţiul Schengen. Parisul şi Berlinul au afirmat că în perioada următoare nu văd motiv ca aceste două ţări să adere. Prima mea întrebare este dacă această temă va fi abordată la şedinţa informală care are loc la Budapesta? A doua întrebare este dacă există posibilitatea ca în următoarele şase luni situaţia să se schimbe sau această cauză este una pierdută?".
Pinter s-a declarat optimist şi a spus că nu priveşte "la nimic, ca o cauză pierdută", spunând că "