Din tot documentarul "Kapitalism", singurele secvenţe care mi-au rămas în minte sunt cele cu Dan Voiculescu. Mai exact, acelea în care străbate coridorul parcă nesfârşit al palatului său de beton, îndreptându-se spre biroul elegant, unde, pe un perete, tronează portretul lui, pictat în mărime naturală. O tăietură de montaj, şi îl vedem într-o altă încăpere. Stă răsturnat într-un fotoliu aurit, reflectat în două oglinzi imense. Majordomul înmănuşat îi strecoară în faţă un pahar cu apă, în timp ce Voiculescu deapănă amintiri despre profitabila sa ucenicie la "Dunărea" şi filosofează despre lume şi bani. Pe peretele din spate, un Voiculescu mai tânăr, pictat în aceeaşi manieră clasică, sfredeleşte oaspeţii cu privirea. Este imaginea tipică a pater-ului, a întemeietorului de dinastii, din care vor curge, prin galerie, portretele urmaşilor. De sub ea, modelul râde satisfăcut.

Surprins în ambianţa de ostentativă bogăţie a noilor parveniţi, cu biografia lui marcată de colaborarea cu Securitatea şi suspiciunile privind provenienţa primului milion, Voiculescu devine, mai mult decât Dinu Patriciu şi George Copos, întruparea prădătorului din Estul Sălbatic. Senatorul nu e măcinat de niciun scrupul, iar când trece printre oamenii obişnuiţi (există şi o scenă de campanie), o face cu un aer vag plictisit, în grabă, parcă scuturându-se de atingeri imunde. Cu acest personaj, liderul PNL Crin Antonescu a încheiat, fără măcar să-şi fi anunţat partidul, alianţă. A găsit "soluţia imorală" (formularea îi aparţine preşedintelui Traian Băsescu, referindu-se la cooptarea PC la guvernare în 2004) între Crăciun şi Revelion, uniunea dintre PNL şi PC primind şi un nume: Alianţa de Centru Dreapta (ACD). Voiculescu şi partidul său ies aşadar de sub pulpana PSD, care i-a adus în Parlament, şi intră sub cea a liberalilor, sperând să guverneze împreună cu aceştia. Dacă PC şi-a asigurat, a