Poziţia noastră la răscruce de vânturi poate fi un avantaj competiţional.
Suntem o naţiune divizată de geografia ei. „Aceasta este tragedia geopolitică a României" este formularea lui George Friedman, cunoscut comentator şi analist politic american. Ea cuprinde întreaga istorie a insulei de latinitate aflată în calea migraţiilor şi la marginea imperiilor. Carpaţii sunt o graniţă naturală, dorită mereu.
Cele trei provincii au reuşit să se adune ca rezultat al războaielor altora, prin inteligenţa unor români, oameni politici cu întinse relaţii europene, mărturisite sau nu. Comunismul ne-a adus în orbita imperiului de Est. Euforia libertăţii de după '90 ne-a întors să privim vrăjiţi către Vest.
Am imitat cu frenezie modele. Am uitat că doar prin noi înşine putem deveni puternici, bogaţi şi respectaţi. Tot George Friedman ne aminteşte că „Cineva căruia i se limitează libertăţile prea multă vreme e luat de mână şi condus dinafară, nu-şi mai imaginează că poate să trăiască în afara unei lumi în care altcineva îi spune ce are de făcut". După 1990, rămaşi singuri, ne-am căutat idoli. Uniunea Europeană şi NATO au devenit un miraj. Odată integraţi, vom trăi într-o lume perfectă. Am eşuat cu mâna întinsă către FMI.
Vom avea cui să ne supunem. În ciuda individualităţii pe care ne-o clamăm mereu, de douăzeci de ani suntem căţelandrul în căutarea stăpânului pe care să-l iubească. Uităm că suntem totuşi parteneri egali într-o preacinstită adunare. Europa este divizată de presiuni interne şi externe, de interesele divergente ale naţiunilor ce o compun, de propria ei devenire istorică. Suntem parte a ei, fără a realiza că asta nu înseamnă decât căutarea celui mai mic numitor comun, impus însă de cei puternici spre propriul avantaj. De aceea, e o luptă. Te impui prin ce dovedeşti că poţi.
Deocamdată nu avem voinţa politică de a o face. Ne preocupă cantita
