Personalul din instituţiile publice cu atribuţii de control ar urma să beneficieze de stimulente materiale clar reglementate, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Secretariatul General al Guvernului (SGG).
Proiectul de lege pentru statutul personalului cu atribuţii de control, postat pe site-ul SGG, se referă la angajaţii din Garda Financiară, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Inspecţia Muncii, Autoritatea Naţională a Vămilor, ministere, primării.
Astfel, proiectul de lege prevede că 'ordonatorii principali de credite vor putea aproba anual acordarea unui spor salarial lunar de maximum 30% din salariul de încadrare pentru persoanele cu atribuţii de control, la propunerea conducătorilor entităţilor cu atribuţii de control, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice'.
Stimulente vor primi persoanele cu atribuţii de control care au descoperit prejudicii sau sume datorate la bugetul de stat sau local mai mari de 100.000 lei, iar valoarea stimulentelor acordate persoanelor cu atribuţii de control este egală cu 1% din valoarea prejudiciului, menţionează proiectul de lege.
'Acordarea stimulentelor se va face numai după recuperarea parţială sau integrală a sumelor de către instituţia competentă şi virarea acestora, în termen de maximum 30 de zile de la recuperare, la bugetul entităţii din care face parte persoana cu atribuţii de control care a descoperit prejudiciul', mai prevede proiectul de act normativ.
Proiectul de lege încurajează şi concurenţa între instituţiile de control, pentru că, în cazul în care mai multe astfel de structuri ale statului descoperă un prejudiciu, stimulentele s