Hamlet, gras, cu coroana strîmbă, îngenuncheat în noroiul de pe mormîntul lui Hamlet_tatăl_cel_ucis, linge tăişul sabiei. În fundal duduie Rockets Fall On Rocket Falls a celor de la Godspeed You Black Emperor. Ochii diformului Hamlet au o privire hăituită, dar încet, încet devin ameninţători. Prinţul danez e scos din minţi de murdăria umană, iar nebunia lui scoate din ţîţîni omenirea însăşi. Efect de bumerang: impulsul distrugător are rezultat distructiv asupra sursei. Această scenă din spectacolul de la Schaubühne Berlin, în regia lui Thomas Ostermeier, a fost pentru mine best of în teatru în 2010.
Afrimismele rămîn puncte esenţiale pe harta teatrală. Creator de atmosferă halucinantă, cu tente kinky, alienante sau erotice, Radu Afrim a oferit anul trecut două nebunii majore. Cîtă speranţă de la Odeon este o feerie onirico-absurdă despre nevoia nesfîrşită de tandreţe brodată dureros în însăşi fiinţa umană. Trecerea de pietoni pe care Domolul şi Visătorul îşi cară reciproc în spate fiinţa ţesută din vise duce direct în mintea Afrimului, acolo unde zboară pinguinii, iar peştii din Arizona Dream înoată printre nori. În Avalanşa la TNB, atmosfera îngheaţă la propriu cu ajutorul scenografiei translucide a Iulianei Vîlsan. Copaci singuratici reflectaţi scheletic pe fereastră, peşti muţi prizonieri în acvariu şi cupluri ale căror sentimente se sufocă în tăcere. Afrimul coregrafiază hipnotic un univers care se diluează lent sub perspectiva (i)reală a unui dezastru.
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlăCu spectacolul lui David Schwartz pe textul Mihaelei Michailov, Capete înfierbîntate, memoria colectivă şi-a mai dezmorţit un mădular. Mineriada din 13-15 iunie 1990, cu morţii, răniţii şi (ne)vinovaţii ei a fost iarăşi motiv de dezbater
