În volumul "Berlinul meu e un monolog", lansat recent de editura Cartea Românească, scriitoarea menţionează incidentul care a adus rezerve în relaţiile sale cu grupul scriitorilor din Banat emigraţi în Germania.
"Uite-o pe Herta Müller! O bucurie de nedescris, nu numai pentru că ne aducem una alteia acele vechi amintiri, frumoase în hidoşenia lor, a unui timp revolut, dar mai ales pentru că, traducându-i romanele, am devenit un fel de surori, nu de sânge, ci de text", creionează scriitoarea Nora Iuga unul dintre cele mai interesante portrete în jurnalul "Berlinul meu e un monolog", apărut la sfârşitul anului trecut în colecţia "Jurnale şi memorii" a editurii Cartea Românească. Un volum cu două părţi, "Fasanenstrasse 23" şi "Stuttgarterplatz 22", scrise la un interval de zece ani una de cealaltă, definind, într-un puzzle de locuri, gânduri şi oameni, "o mică parcelă, inclusă, printr-un partaj arbitrar, unui teritoriu nelimitat numit Nora Iuga".
Jurnalul – povestea unui oraş care nici nu exista altundeva în afara minţii care scrie - începe la Literaturhaus, pe Fasanenstrasse, în plin centrul Berlinului, o dată cu o bursă de două luni acordată de Fundaţia Preussische Seehandlung. "O şansă nesperată datorată lui Herr Ernest Wichner şi lui Herr Herbert Wiesner", spune Nora Iuga.
Harta acestui Berlin, ajuns peste ani "o biată umbrelă împrumutată de la un hotel de trei stele de pe Nestorstrasse, pe care se mai întâmplă să o uiţi în S-Bahn", se personalizează alaturi de Ernest Wichner şi Oskar Pastior în seri de poezie contemporană românească, la Institutul Cultural, alături de Mircea Cărtărescu sau T.O. Bobe, în magazinele de antichităţi de pe Savigny Platz sau în geamul vitrinelor de pe Kantstrasse. Devine oglindă în semnificaţiile "oricărui lucru ar sări în ochi sau ţi-ar umbla prin minte într-un oraş expus tuturor cititorilor de ziare,
