ANALIZĂ EVZ. Între şcoala românească şi cele din China, Japonia, Coreea de Sud sau Singapore există o diferenţă de câteva zeci de ani. Putem ajunge în "lumea bună" doar dacă începem schimbările urgent. Sursa: REUTERS
România a întrecut Thailanda şi Trinidad Tobago. Deocamdată, îi batem doar la testele internaţionale PISA (Programul Internaţional pentru Evaluarea Elevilor) ale căror rezultate au fost făcute publice la sfârşitul anului trecut. Asta ar fi jumătatea plină a paharului.
Dacă ne gândim însă că ne plasăm pe locul 49 la lectură între cele 65 de ţări participante, că suntem pe locul 47 la matematică şi pe locul 48 la ştiinţe, sau dacă luăm în considerare faptul că atât vecinele Bulgaria şi Serbia, cât şi Uruguay şi Mexic ne întrec la capitolul cunoştinţele elevilor, ne îngheaţă zâmbetul pe buze.
SUMARUL ARTICOLULUI Educaţia mai are de învăţat 30 de aniEXEMPLUL ASIATIC
Şi dacă mai luăm în calcul şi faptul că suntem la peste 40 de poziţii distanţă de cele mai performante ţări, precum Coreea de Sud, Japonia, Singapore, China sau Finlanda, nu ne rămâne decât să ne uităm cu jind peste gard. Rezultatele studiului au fost invocate şi de preşedintele Traian Băsescu, după promulgarea noii Legi a educaţiei.
Cum vopsim clasa sau cum o încălzim?
Cum ţările asiatice care dau acum clasă lumii au început reforma în educaţie şi din anii ’60, iar în ’90 dădeau deja 6% din PIB pentru acest sector vital, speranţele noastre scad cu viteză.
Specialiştii în educaţie susţin că certurile infinite pe câţi ani trebuie să aibă liceul şi pe număratul şcolilor fără personalitate juridică nu fac decât să ne îndepărteze de la problemele infinit mai importante precum realizarea unui curriculum realist, creşterea calităţii cadrelor didactice, introducerea unor metode de predare şi modernizarea relaţiei dintre elev şi profeso