Înainte vreme, de Bobotează, când preotul arunca crucea în apă săreau să o aducă mai ales cei bolnavi căci sperau să se însănătoşească degrabă. Şi tot în acele vremuri de demult, domnitorul obişnuia să asiste la acest ritual şi îl răsplătea cu bani pe cel care aducea crucea la mal. Astăzi se mai păstrează acest obicei, numai că în apă se aruncă doar cei mai curajoşi dintre creştini (nu trebuie uitat că de Bobotează se anunţă mereu geruri straşnice). Se spune însă că o dată dusă la îndeplinire această sarcină, oamenii vor avea parte de sănătate şi viaţă lungă. De altfel, ca să fie feriţi de boli oamenii se spală cu apă rece de la fântână, căci numai în această zi apa are puteri magice.

Apa este într-adevăr punctul cheie al acestei zile, consi­de­rată a fi ultima din şirul Sărbătorilor de iarnă. Prin tra­diţie, de la 6 ianuarie, pentru o perioadă lungă de timp, oamenii nu mai au de ce să se teamă de duhurile rele sau de alte lucruri ne­în­ţelese, precum şi de fiarele pădurii pentru că apa sfinţită la Bobotează, cu care sunt stropiţi atât cei ai casei cât şi în­trea­ga gospodărie, poate face minuni. Datina mai spune că în fiecare casă trebuie să se coacă două pâini (odată se făceau în ţest sau în cuptorul din curte), una mai mare şi alta mai mi­că. Cea mare era oferită preotului după ce stropea cu agheasmă, cealaltă era dată vitelor ca să fie şi ele ferite de re­le. Cu aceeaşi apă sfinţită erau udate apoi seminţele ce ur­mau să fie semănate la sosirea primăverii ca să crească cu rod.

Acest obicei, de care puţini îşi mai aduc aminte, este tot un fel de colind, ce se desfăşoară a doua zi după Bobotează, de Sfântul Ioan. O ceată de tineri bătea satul dintr-o parte în alta şi întra în case. Acolo erau stropiţi cu apă sfinţită toţi cei din gospodărie, iar tinerii primeau câte ceva din bucatele care se aflau pe masă, mai ales câte o bucată de carne. Dacă