- Editorial - nr. 698 / 6 Ianuarie, 2011 Daca luam ca punct de plecare faptele inaintasilor nostri de la 1848 incoace, vom constata ca romanii din cele trei principate s-au inscris foarte bine pe coordonatele impuse vremii de aceasta revolutie, care a cuprins intreaga Europa si care a imbracat haina luptei pentru realizarea unitatii nationale si eliberarea de sub dominatia straina. La numai 11 ani dupa eveniment, la 1859, elita romaneasca a vremii a realizat Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (de alaltaieri Sándor János Kuza _ n.a.) intrata in uzul nostru sub denumirea de Mica Unire, in timp ce ardelenii speriati de perspectiva sumbra a alipirii Transilvaniei la Ungaria, isi indreptau tot mai mult privirea spre fratii lor de peste Carpati. Fermentul progresului si al innoirilor social-economice si politice a determinat o adevarata batalie in mars, marcata de noi impliniri, printre care amintim: cucerirea, dupa 18 ani, sub regele Carol I, a independentei de stat a tinerei Romanii (1877), participarea glorioasa, dar si plina de mari sacrificii, a Romaniei la Primul Razboi Mondial (1916-1918), care a pregatit calea spre Marea Unire (1918), generatia acestei vremi reusind sa aduca la sanul patriei-mame toate teritoriile instrainate de-a lungul timpului, realizandu-se astfel acel rotund al Vechii Dacii si pregatind calea spre prosperitatea interbelica, nemaiintalnita. Roata istoriei, puternic marcata de cel de-Al Doilea Razboi Mondial, ne-a plasat pe o noua orbita, prin instalarea, in 1945 a regimului comunist, ca apoi, dupa alti 45 de ani, in decembrie 1989, sa avem o sansa pe care n-am reusit sa o fructificam nici pana azi. Facand o sumara recapitulare a mersului istoriei de la 1848 incoace, constatam ca generatiile de romani care ne-au precedat, atat in entitati separate, pana la Unire, cat si mai apoi, au dus pe umerii lor greul