Valoarea tranzacţiei este de aproape 980.000 de lei, suma urmând să fie achitată în rate
Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov a achiziţionat anul trecut zece troleibuze scurte Renault folosite, valoarea finală a contractului fiind de 979.525 lei, preţul incluzând toate cheltuielile până la ajungerea autovehiculelor la sediul regiei braşovene. Plata urmează a fi făcută în rate. Tranzacţia face parte din programul annual privind achiziţiile şi s-a realizat prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, criteriul de atribuire fiind acela al ofertei cele mai avantajoase din punct de vedere economic.
Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice Braşov a verificat respectarea prevederilor legale ale procedurii de achiziţie publică. Furnizorul autovehiculelor a fost desemnat în urma parcurgerii procedurilor legale SC Titan Trade SRL Sibiu, pentru realizarea tranzacţiei fiind folosite fonduri proprii ale RAT Braşov.
Potrivit unui comunicat al regiei, „troleibuzele sunt în stare foarte bună de funcţionare, urmând a fi folosite pe acele trasee şi în acele intervale orare în care se înregistrează fluxuri mai reduse de călători”. Autovehiculele au ajuns la Braşov, iar primele dintre ele au fost puse în exploatare la sfârşitul anului trecut. Au fost achiziţionate două modele - cu un număr total de 90 de locuri, dintre care 28 pe scaune şi cu un număr total de 99 de locuri, dintre care 31 pe scaune. Autovehiculele au în dotare instalaţii de încălzire, dar nu şi de aer condiţionat. Valoarea tranzacţiei este de aproape 980.000 de lei, suma urmând să fie achitată în rate
Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov a achiziţionat anul trecut zece troleibuze scurte Renault folosite, valoarea finală a contractului fiind de 979.525 lei, preţul incluzând toate cheltuielile până la ajungerea autovehiculelor la sedi