Se vede că nu sînt politicieni autentici nu din felul în care se comportă în opoziţie în situaţiile de criză. Ci din felul în care nu ştiu să gestioneze viitoarele victorii. Se vede că nu au linii ideologice cît de cît clare după felul în care nu reacţionează în probleme cu adevărat sensibile: ordonanţa 50, noul cod al muncii, relatia cu UE.

Alianţa PNL-ului cu partidul de televizor al lui Voiculescu (partid cu membri importanţi precum Gîdea, Badea sau Ciutacu) e un dezastru pentru alegătorii “liberali cu sufletul” (a se vedea Tolo). Dar Crin Antonescu nu a gîndit prost, a gîndit doar foarte meschin, contrar imaginii de inocent politic pe care vrea s-o propună: s-a apărat de fapt de propriul partid, de inamici puternici precum Tăriceanu. Şi-a negociat puterea în partid prin reprezentare mediatică.

Victor Ponta a scăpat de PC, spun unii. Eu zic că se comportă în continuare penibil în relaţia cu PC şi PNL. Îi e frică de televiziunea unuia şi de gura altuia. Ba mai şi anunţă o coaliţie ceva mai largă cu aceştia – şi cu, noua iluzie şi speranţă, un UDMR anti-givernamental -, dar că nu mai vrea alianţă cu PC din motive ideologice. A se slăbi.

E pur şi simplu vorba de neînţelegerea situaţiei. Sau de înţelegerea ei strict ca business, ca împărţeală a acţiunilor în avans. Dacă era un lider adevărat, Ponta începea să lucreze la un discurs de învingător sigur şi singur. Dar nu e mai simplu să împarţi dinainte zone de influenţe, ministere eventual şi să îi dai drumul la ameninţări? Un politician ar fi aşteptat să cîştige ferm la termenul ştiut al alegerilor. Un afacerist nu are răbdare să aştepte atît. Aşa că încep iar fanteziile cu dărîmarea guvernului. Şi, evident, continuă şi licitarea puterii şi cumpărarea ei pe banii noştri.

Alina Mungiu-Pippidi scria despre scăderea nivelului politicienilor în România, prin promovarea unor tineri fără personalitat