Carevasăzică, dragă Ion, m-ai dat la gazetă! În ce mă priveşte, cînd intru în divergenţă cu un prieten, prefer să-i dau un telefon. Sau să-i scriu, sau să-i trimit un mail. Pînă de curînd, şi tu făceai aşa. Ai recurs, sever, dar amical, la poşta electronică, fie cînd te-a deranjat opinia mea favorabilă despre cartea lui Liviu Bordaş, fie cînd, cu ani în urmă, te-a contrariat decizia mea de a da unor burse NEC numele lui Petre Ţuţea. Vigilenţa ta, chiar dacă puţin panicardă, m-a mişcat. N-am simţit nici o clipă că suspectezi buna mea credinţă şi că relaţia noastră e pusă în discuţie. Prin gestul de acum te-ai situat însă în afara acestei relaţii: ai devenit judecătorul meu şi al celorlalţi nouă semnatari ai unei scrisori adresate Consiliului Naţional al Audiovizalului (v. articolul „Cine este conformist?“, în Observator cultural, 24 decembrie 2010). E motivul pentru care îţi răspund tot public nu atît pentru a mă apăra, cît pentru că simt nevoia, încă prietenească, de a-ţi livra, sincer, motivele unei stupori şi ale unei dezamăgiri de natură să coloreze melancolic dialogul nostru de pînă acum.

DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Pasajul cel mai năucitor al textului tău e acela din care rezultă că „cei zece“, condamnînd conformismul „corectitudinii politice“, trec de partea „celuilalt“ conformism, conformismul criminal al unei „politique du pire“, care „aşteaptă“ dezastrul ţării cu inevitabila lui consecinţă – totalitarismul. „De necrezut“ e ultimul cuvînt al articolului tău. Dar există ceva mai greu de crezut decît acest verdict prin care stigmatizezi de-a valma o mînă de oameni cumsecade, dizolvîndu-i în massa „cîtă frunză şi iarbă“ (?!) a rasismului şi antisemitismului autohton? Marie-France Ionesco şi Toma Pavel susţinînd Protocoalele Sionului? David Esrig şi Lucian Pintilie adoptînd teoria