Teodor Baconschi nu va demisiona şi nici nu va fi demis.

Să nu ne ferim de cuvântul şantaj. E un cuvânt ca oricare altul, dar mai plastic decât multe altele. Însă, pentru că e un cuvânt urât, în diplomaţie el este rareori invocat, deşi e deseori întrebuinţat.

Ceea ce se întâmplă acum între România şi unele ţări importante din UE în chestiunea aderării la spaţiul Schengen este un biliard diplomatic în care toate părţile joacă cu manta. Scrisoarea miniştrilor de Interne din Germania şi Franţa către Comisia Europeană, în care spuneau că aderarea României şi a Bulgariei este prematură, nu era destinată, de fapt, Comisiei Europene. Ambii miniştri ştiu bine că decizia în problema Schengen nu aparţine Comisiei ca atare, ci Consiliului European, adică reuniunii şefilor de stat şi de guvern din cadrul UE. Scrisoarea era destinată, de fapt, opiniei publice, iar Comisia Europeană a jucat doar rolul mantei. Bănuiesc că insistenţa Franţei de a trimite scrisoarea rezidă în faptul că România a invocat măreţe principii europene în problema ţiganilor aciuaţi în Hexagon şi a vulnerabilizat astfel politica internă a lui Sarkozy. Pe cale de consecinţă, Sarkozy invocă măreţe principii europene - precum problemele din Justiţia română - pentru a vulnerabiliza poziţia europeană a României.

Răspunsul României nu s-a lăsat aşteptat. Deşi acum o dă la întors că ar fi fost răstălmăcit, semn că începe să devină un bun politician de Dâmboviţa, Teodor Baconschi a spus, cu subiect şi predicat, în interviul din „Adevărul": putem să ne gândim la denunţarea unilaterală a Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie dacă acesta este folosit împotriva noastră în alte chestiuni, cum e spaţiul Schengen, şi chiar putem bloca intrarea Croaţiei în UE dacă aderarea acesteia nu este însoţită de un mecanism similar. Baconschi a procedat, cumva, invers faţă de miniştrii francez şi g