Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea sfâşietoare a unui copil de opt ani care degeră pe stradă: ziua foamete şi umilinţă, seara pumni în cap

Publicat in Adevarul, joi 6 ianuarie 2011 ·

Un copil de numai opt ani din Craiova întreţine o familie numeroasă din banii pe care îi câştigă, cerşind pe străzile din oraş. Băiatul povesteşte cum cea care i-a dat viaţă îl trage de păr şi îl calcă în picioare.

Drama lui Gabi a început în urmă cu trei ani, când a fost nevoit să îşi ia viaţa în mâini. S-a născut într-un cartier mărginaş din Craiova, în mijlocul unei familii sărmane. Casa în care locuieşte cu cei patru fraţi şi părinţii este de fapt o cameră de chirpici unde temperaturile nu le depăşeşc pe cele de afară.

"E frig şi îmi îngheaţă mâinile"

Cel mai mic dintre frăţiori are un an. "Capul familiei" este Florin, de 13 ani. Gabi spune că sunt atât de uniţi, încât nu ar putea trăi departe unul de altul nicio zi. "Nici mort", spune băiatul. Îşi iubeşte părinţii la fel de mult, chiar dacă aceştia obişnuiesc să-i bată. În fiecare seară, când "nu-şi fac treaba" cum trebuie. Să cerşească. Gabi şi "neni", cum îi spune lui Florin, sunt trimişi de la vârste fragede pe străzile din Bănie, ca să stea cu mâna întinsă. Cel mai greu de îndurat este iarna. "E frig, îmi îngheaţă mâinile, că n-am mănuşi, dar nu e nimic, acum sunt mare şi tare", spune Gabi.

Gabi ne-a povestit chinurile pe care le suportă de trei ani.

Are cotă zilnică de 10 lei. Dacă într-o zi câştigă mai puţin, pedeapsa e pe măsură. "Mama mă bate, mă ia de păr, dă cu pumnii în mine şi mă calcă în picioare. Tati e mai bun, el doar mă ceartă şi câteodată dă în mine, dar la el nu mă doare aşa de rău", povesteşte Gabi. În urmă cu câteva zile, un grup de cerşetori i-a furat 5 lei din suma încasată. Momentul a fost jalnic. Gabi a plâns întruna. "Ce fac acum? Ce fac acum? Nu mai merg acasă. Mi-e frică", se auzea copilul, printre lacrimi. Un trecător l-a văzut şi i-a întins hârtia de care avea nevoie. Lucrurile s-au liniştit. Însă doar pentru o seară. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 18 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 13 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°