Anul trecut, una din prioritățile polițiștilor vasluieni a fost prevenirea abuzurilor sexuale îndreptate împotriva minorilor. Potrivit statisticilor IPJ, în anul 2010, în judeţul Vaslui au fost constatate 31 infracţiuni la viaţa sexuală asupra minorilor, cu 9 mai puţin comparativ cu 2009.
„Distribuţia infracţiunilor în funcţie de zona de comitere relevă preponderenţa acestora în mediul rural fiind dispersate în mai multe zone de comitere şi nu concentrate în anumite zone critice. Se pot evidenţia totuşi câteva comune în care a fost sesizată comiterea unor astfel de infracţiuni: comuna Ştefan cel Mare, Cozmeşti, Deleşti, Ivăneşti, Băcani, Perieni, Ciocani. În anul 2010, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui prevenirea abuzurilor sexuale îndreptate împotriva minorilor a constituit o prioritate judeţeană", se arată într-un raport al IPJ Vaslui.
Având în vedere gravitatea consecinţelor acestor tipuri de infracţiuni a fost derulat un proiect de prevenire a abuzurilor sexuale îndreptate împotriva minorilor urmărindu-se reducerea numărului de victime prin realizarea unei educaţii antivictimizare şi antiinfracţionale în rândul populaţiei. Activităţile din anul 2010 au fost orientate cu precădere în mediul rural, având în vedere faptul că, majoritatea infracţiunilor de abuz asupra minorilor se întâmplă în aceste zone. Poliţiştii din cadrul Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii au realizat întâlniri, abordând această temă, cu elevii din comunele Albeşti, Cozmeşti, Micleşti, Ivăneşti, Băcani, Iana, Oşeşti, Deleşti Zorleni, Fălciu, Blăgeşti, Vetrişoaia, Duda Epureni, dar şi în municipiile şi oraşele judeţului.
„În anul 2011 aceste activităţi vor continua, în parteneriat atât cu instituţiile guvernamentale cât şi cu organizaţiile neguvernamentale cu atribuţii în educarea şi protecţia minorilor, pentru creşterea gradului de