Obiceiurile de Bobotează se mai păstrează doar în câteva localităţi din sudul judeţului. Dacă botezul cailor de la Slătioara a devenit de 20 de ani o manifestare culturală, încercându-se astfel păstrarea şi promovarea lui, obiceiul fiind practicat şi în localitatea Ghimpeţeni, nu acelaşi lucru se poate spune despre păzitul fântânilor şi iordănit, cândva practicat în tot sudul judeţului.

Păzitul fântânilor şi iordănitul sunt obiceiuri care se practică în noaptea dintre Bobotează şi Sfântul Ion şi care se mai păstrează cu sfinţenie doar la Izbiceni şi Cilieni. Acest obicei se parctică de către flăcăii satului, tineri de până la 20 de ani. Pregătirea începe din după-amiaza zilei de Bobotează, când se împodobesc fântânile cu frunze, papură, stuf sau pănuşi de porumb. Odată cu lăsarea serii, se face focul lângă fântână, simbolul fiind nu numai întâmpinarea „gerului Bobotezei” ci şi al aşa-numitei iluminării. Specialiştii în etnografie spun că, de la Crăciun până la Bobotează, spiritele celor decedaţi care au venit la masa de sărbători trebuie acum să se întoarcă şi drumul trebuie luminat.

Păzitul fântânilor a devenit acum doar un motiv de petrecere pentru tineri, în trecut obiceiul fiind urmat pentru a împiedica duhurile rele să vină să strice apa. Tinerii se întâlnesc lângă fântână, fac focul şi stau de pază toată noaptea. La mijlocul nopţii, pleacă cu Iordănitul prin sat să-i stropească pe cei care poartă numele de Ion.

Spurcatul apei, în mod simbolic, cu tărâţă de grâu sau de porumb, constituie proba la care bătrânii satului îi supun pe cei tineri. Dacă bătrânii reuşesc să treacă neobservaţi şi strică apa, păzitorii trebuie ca până în zori să scoată atâtea găleţi cu apă până când fântâna este curăţată. În dimineaţa de Sfântul Ion, bătrânii vin şi sfinţesc cu aghiazmă apa fântânii. Feciorii se vor spăla pe faţă cu apă curată pentru alungarea spiri