Unul dintre marile semne ale evadării simbolice – un adevărat reper de recunoaştere a celui care alegea calea exodului imaginar spre lumea liberă – era discul de vinil. În multe cercuri de prieteni, dar şi dincolo de acestea, ca semn de recunoaştere în lumea străzii, vinilul a ocupat, pentru multă vreme, poziţia de frunte în ierarhia simbolurilor evadării. Pentru mulţi, ascultarea de muzici venite din Occident şi colecţionarea de discuri, benzi de magnetofon şi casete audio deveniseră un scop în viaţă, un fel de a exista, o carieră, o meserie în toată regula.
Pentru unii, nu puţini, discul era mult mai important decît toate celelalte obiecte care se găseau în „bocceluţa“, în „trusa de urgenţă“ a transfugului simbolic. Colecţia de viniluri era o poartă de evadare imaginară spre libertate, o modalitate de a participa la spectacolul unei lumi interzise, dar şi un semn al recunoaşterii în public, un marcaj al apartenenţei la o lume care construia, în imaginaţie, un spaţiu alternativ, o lume paralelă.
DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă" Defilarea pe stradă, cu unul sau mai multe discuri de vinil sub braţ, devenise pentru unii un obicei care făcea parte din programul zilnic. Dincolo de amuzamentul de la prima vedere, de ironiile care se puteau face pe seama unui asemenea fapt, scoaterea la plimbare a discurilor nu era doar o paradă a unora care „se dădeau mari“ sau aveau chef să-şi „facă numărul“ în public. Deseori, acest act de exprimare publică era, pe lîngă valoarea lui de semn al recunoaşterii, o declaraţie cît se poate de clară a apartenenţei la o lume care adoptase un set de valori foarte diferite de cele ale societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Discul de vinil depăşea cu mult valoarea simbolică a hainelor la modă, a f
