Nu mă mai miră ghiduşiile răsuflate ale clasei politice româneşti, disperată să-şi reinventeze imaginea. Aceleaşi tumbe sinistre consumate vreme de 21 de ani pe aceeaşi scenă, către care spectatorii se uită, cu nodul în stomac, fără încredere şi fără speranţă.

Răgetele lui Vadim şi gesturile sale patologice au fost înlocuite de şoaptele lui Diaconescu şi nu mai au darul să aglutineze mulţimea celor fără de repere, însă felul în care poliţiştii s-au lăsat călcaţi în picioare de liderul PRM mai arată o dată câtă obedienţă curge prin venele reprezentanţilor autorităţii statului. Dar nici asta n-ar trebui să mai mire pe nimeni. În două decenii de "democraţie", oricare poliţist, intrat pe pile sau pe merit în sistem, a priceput din prima zi de job că sintagma "nimeni nu e mai presus de lege" e o mare făcătură, aşa că dacă domnu' Vadim îţi ia chipiul de pe cap şi dă cu el de pământ, poţi închide ochii, fiindcă ultrajul e o chestie practicată doar de băieţii de cartier, nu de tribuni. Unde dă domnu' Vadim, creşte. Şi apoi, dacă liderul PRM i-a spus lui Patapievici "Limbricul dracului, te-arunc de la balcon!" şi nu a păţit nimic, tu, un biet poliţist, poţi înghiţi mult mai uşor formula "Mă opreşti tu pe mine, boule?!". La urma urmei, gândindu-te la paralela cu Patapievici, a fi numit bou e chiar un compliment, nu-i aşa? Şi dacă din gura liderului PRM au ieşit, de-a lungul vremii, tone de insulte şi milioane de ameninţări, iar el nu a păţit nimic, de unde atâta curaj să aplici legea? Intuieşti tu cumva că oamenii ăştia au o lege a lor, pe care tu nu ai învăţat-o. O lege antigravitaţională - care-i împiedică să cadă, adică. Şi atunci, de ce să te bagi?

Şi în aceeaşi lege, a stagnării, căreia i se supun, impasibile la gravitaţie dar şi incapabile la evoluţie, personajele politice de la noi, se înscrie, cred, şi "noua" alianţă PNL-PC, anunţată cu multă pom