Sony a anunţat astăzi cinci noi modele de camere foto digitale Cyber-shot, cu o calitate a imaginii similară aparatelor DSLR, cu funcţie de fotografiere 3D şi înregistrare video Full HD.
Sony a creat cinci noi modele Cyber-shot cu rezoluţie de 16,2 megapixeli (DSC-TX100V, DSC-TX10, DSC-HX7V, DSC-WX10 şi DSC-WX7), primele camere foto digitale compacte cu mod de fotografiere 3D Still Image, cu un singur obiectiv şi un singur senzor.
În plus, Cyber-shot TX100V reprezintă prima cameră foto compactă din lume care filmează la calitate Full HD progresiv (1920 x 1080/50p), având capacitatea de reproduce fidel mişcările rapide.
Modelul TX100V reprezintă, de asemenea, prima cameră Cyber-shot cu un ecran OLED tactil, de 8,8cm (3.5 inci), cu negru mai profund şi culori bogate. Ecranul este, în acelaşi timp, mai subţire şi oferă un timp de răspuns mai rapid decât majoritatea ecranelor LCD – o funcţie utilă mai ales în timpul înregistrării video. Mai mult, modelul WX10 este una dintre puţinele camere foto digitale care beneficiază de focalizare liniară de mare viteză, pentru imagini focalizate mai precis şi mai rapid, în comparaţie cu vitezele camerelor DSLR.
Înregistrare video avansată
Capabil de capturarea a nu mai puţin de 50 cadre pe secundă (‘50p’) Full HD progresiv (1920 x 1080), modelul Cyber-shot TX100V asigură redarea şi mai lină a clipurilor video sportive sau care surprind alt fel de acţiuni în mişcare. Modelele DSC-TX10, DSC-HX7V, DSC-WX10 şi DSC-WX7 înregistrează clipuri video impecabile în format 50i 1080 AVCHD.
Pentru înregistrarea video şi pentru capturarea imaginilor statice, camerele foto dispun de butoane separate. Modul ‘Dual Rec’ permite capturarea simultană a fotografiilor de calitate superioară, fără a întrerupe înregistrarea video. (Modul Dual Rec nu este disponibil pentru înregistra