Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat numirea lui Oliviu Gabriel Stoica în funcţia de director general al Uniqa Asigurări.
Stoica, fost director regional la Uniqa Internaţional, o va înlocui pe Ileana Horvath, 48 de ani, care a condus compania timp de doi ani.
"Mandatul de membru în directoratul Uniqa Asigurări al doamnei Horvath, care în mod normal va expira în 2011, va fi prelungit. Horvath va continua pe poziţia de Chief Insurance Technical Officer (director asigurări - n.r.). În plus faţă de responsabilităţile sale din România, Horvath a fost desemnată să conducă şi proiecte specifice în cadrul Uniqa Group", se arăta
într-un mesaj intern transmis, în septembrie 2010, angajaţilor Uniqa Asigurări.
Stoica are experienţă în industria serviciilor financiare, el lucrând pentru grupul belgian KBC, dar şi pentru americanii de la Citibank şi procesatorul de carduri MasterCard.
Uniqa, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Austria, deţine pe plan local Uniqa Asigurări, o companie de top zece după volumul primelor brute subscrise, şi Uniqa Asigurări de Viaţă, societate recent înfiinţată. Uniqa Asigurări avea o cotă de piaţă de 6,8% pe segmentul asigurărilor generale la sfârşitul lui 2009. Compania ocupa locul şapte în topul asigurătorilor, cu prime brute subscrise de 216 mil. lei. În 2009, Uniqa consemnase subscrieri de 496,7 mil. lei şi un profit net de 2,5 mil. lei.
Uniqa a preluat controlul subsidiarei din România în noiembrie 2008 de la Vienna Insurance Group (VIG) în urma unei tranzacţii estimate la aproximativ 200 de milioane de euro.
Uniqa în România:
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat numirea lui Oliviu Gabriel Stoica în funcţia de director general al Uniqa Asigurări.
Stoica, fost director regional la Uniqa Internaţional, o va înlocui pe Ileana Horvath, 48 de ani, care a condus comp