În Franţa aproape 3 milioane de persoane locuiesc în case fără un confort minim. În plus, un sfert de milion de oameni nu au domiciliu sau trăiesc în locuinţe provizorii, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică. Rapoartele privind situaţia dramatică a locuinţelor se multiplică şi se aseamănă.
Raportul publicat acum de INSEE - dar bazat pe cifre din anii 2002-2008 - este fără drept de apel: impactul crizei locuinţelor din Franţa persistă şi se resimte de pături tot mai largi ale populaţiei. O stare de lucruri denunţată în mod regulat de organizaţiile non-guvernamentale dar care iată continuă să se amplifice. Nimic nou deci dar o ocazie de a pune în lumină niste cifre alarmante pentru o ţară ca Franţa.
Din punct de vedere strict statistic, în Franţa numărul celor fără domiciliu sau al celor care sunt cazaţi în centre de urgenţă precum acum în perioada iernii este evaluat la 33 de mii, oameni aflaţi deci "în foarte mare dificultate".
La aceştia se adaugă 66 de mii de oameni găzduiţi pe perioade mai lungi în centre sociale şi alti 34 de mii în locuinţe sociale temporare sau la hotel. Acest grup de 133 de mii de suflete, format în mare parte din bărbaţi, tineri şi de cele mai multe ori din regiunea pariziană, conţine peste 40 la sută oameni care au un loc de muncă. E vorba adesea de muncitori cu salarii minime.
Acestui "nucleu dur" cum îi spune institutul de statistică, i se adaugă un grup de aproape 300 de mii de tineri adulţi nevoiţi să locuiască fie la părinţi fie la bunici, ei având totuşi un loc de muncă. A doua mare categorie identificată de specialiştii francezi e formată din victimele condiţiilor proaste de locuit.
E vorba deci de aproape 3 milioane de oameni - sau un milion de familii dacă preferaţi - care trăiesc în case insalubre, în semiruine prost încălzite, fără grupuri sanitare sau suprapopulate.