Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agârbiceanu (aproape) necunoscut

Publicat in Romania Literara, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Recuperat, într-o anume măsură, de regimul comunist, încă de la sfârşitul deceniului al şaselea, Ion Agârbiceanu este, totuşi, cunoscut astăzi aproape exclusiv în ipostaza de prozator laic, autor al unor povestiri şi romane ce s-au dorit a fi fresce ale vieţii cotidiene din Apuseni.

Victimă a interzicerii, de către acelaşi regim comunist, a Bisericii Române Unite cu Roma – şi, evident, a refuzului lui Agârbiceanu de a abjura –, literatura lui de inspiraţie direct sau indirect creştină nu a mai fost niciodată reeditată după 1948. Nici exegeza nu a străbătut-o, tot din motive de cenzură. Consecinţele acestei ocultări asupra receptării operei laice a părintelui Agârbiceanu sunt mai mari decât am putea crede. Orator bisericesc, autor de omilii şi cuvinte de învăţătură, de comentarii biblice şi de istorioare moral-creştine, scriitorul religios a întreţinut relaţii complexe cu cel laic. Din păcate, deşi, în general, istoria literară a vorbit despre el ca despre un prozator „cu tendinţă” (moralizatoare, se-nţelege), ezitând din acest motiv să-l valideze ca mare scriitor, o reală cercetare a tematicii moral-creştine în proza sa laică lipseşte, tocmai din cauza ocultării literaturii sale religioase şi a vacuumului editorial de câteva decenii, de care vorbeam.

Acest vacuum şi-a propus să îl umple cercetătoarea Cornelia Lucia Frişan, care, împreună cu Ion Buzaşi, a început în 2004 o ediţie a scrierilor creştine publicate de Ion Agârbiceanu, ajunsă la cel de-al treilea volum. Prefaţat de Ion Buzaşi, volumul conţine patru lucrări, şi anume Luncuşoara în Păresemi (1920), Pustnicul şi ucenicul său (1938), Despre minuni (1939) şi, în sfârşit, Din pildele Domnului (1939). Cum ediţia nu pare a fi una cu profil filologic, ci teologic, ordinea cronologică nu este respectată, în favoarea, bănuiesc, a raţiunilor teologice.

Ca toţi cei mai apropiaţi

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 50 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 45 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 30 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°