Acestea au ieşit la iveală după controlul efectuat de Inspecţia Muncii, specialişti din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei de Asistenţă Socială.
Doar câteva dosare ale unor persoane cu dizabilităţi dintre cele peste 1.000 verificate nu aveau nereguli. „În judeţul Vaslui sunt înregistrate 5.530 de persoane cu dizabilităţi, iar noi am efectuat verificări la 1.158 de dosare, din care doar 21 au fost găsite în regulă. Restul dosarelor erau incomplete, astfel că au fost trimise pentru reevaluare“, a declarat Loredana Stanciu, şefa Compartimentului de Inspecţie Socială.
Ea a precizat că cele mai multe persoane cu dizabilităţi din judeţ suferă de handicap fizic (2.031) şi afecţiuni vizuale severe (1.636), acestea fiind şi principalele categorii de dosare care au fost vizate pentru verificări.
Adio pensii de invaliditate
În ce priveşte neregulile constatate, cele mai multe dintre dosare nu aveau anchetele sociale actualizate, iar documentele medicale pe baza cărora s-au emis certificatele de încadrare în grad de handicap erau neconcludente sau lipseau din dosar. Analiza dosarelor persoanelor cu dizabilităţi este o acţiune demarată de Ministerul Muncii în vara anului trecut, prin care se urmăreşte depistarea celor care beneficiază ilegal de indemnizaţii.
Unor verificări asemănătoare au fost supuşi şi vasluienii care primesc pensii de invaliditate. „Au fost verificate aproximativ 11.000 de dosare, iar 129 de persoane au fost depensionate. De asemenea, şi numărul celor care au solicitat să se pensioneze pe caz de boală a scăzut drastic“, a spus Loredana Enache, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP).
Enache a adăugat că reanalizarea dosarelor de invaliditate şi controalele efectuate la medicii care au făcut propunerile de pensionare a făcut ca numărul vasluienilor care se pens