Am primit în urmă cu mai multe săptămîni noua ta carte, dar am tot amînat să-ţi scriu, ocupat cu nenumă- ratele fleacuri ale vieţii de zi cu zi, treburi la serviciu, probleme în familie (mama are optzeci şi cinci de ani, trebuie să o vizitez măcar o dată pe săptămînă) etc., nu are rost să intru în detalii. Îmi pare rău că, la cîteva luni după publicare, încă nu ţi-a apărut nicio cronică literară.
E într-adevăr dezamăgitor. Aş putea spune că e chiar revoltător! Eu însumi sunt revoltat de această nedreptate, deşi trebuie să recunosc că nici eu încă nu ţi-am citit cartea. Am un teanc de cărţi necitite care aşteaptă răbdătoare la capătul patului. Pur şi simplu n-am avut timp, m-am luat cu altele – şi sunt atîtea de făcut!... Bine, să ştii că pe a ta am răsfoit-o puţin, am citit dedicaţia şi cîteva pagini... Da, pare interesantă!
Bănuiesc că la fel au păţit şi criticii aceia de la care aşteptai o reacţie. În care ai avut, după cum spui, deplină încredere. Deşi, după părerea mea, niciun critic nu merită deplina încredere a vreunui scriitor. Iată dovada: între timp, revistele literare au publicat comentarii indecent de elogioase la alte cărţi, mai slabe decît a ta şi apărute mai tîrziu. Ale unor băieţi din capitală, mai insistenţi, mai descurcăreţi şi indiscutabil mai simpatici, chiar dacă fără nici un pic de talent (...).
Crezi cumva că te-aş putea ajuta? Fireşte, aş putea încerca. Îţi promit, dar nu-ţi pot garanta. Am un singur prieten între critici, care nu a scris niciodată vreo cronică despre vreuna din cărţile mele. Presupun că tocmai din acest motiv am rămas prieteni. Eu însumi, de fiecare dată cînd public o carte, mă întreb dacă se va găsi careva, critic literar sau simplu cititor, care să-şi facă timp să o citească. Faptul că, într-o vreme, am avut un oarecare succes, că despre una sau alta din cărţile mele s-au scris numero
