În 2009, conform datelor furnizate de Consiliul Europei, în ţara noastră s-a înregistrat o medie de doi donatori de organe la un milion de locuitori. În Belgia, 26,4. Diferenţele sunt şi mai mari în privinţa utilizării organelor prelevate de la donatorii decedaţi. De ce? Un răspuns posibil este dat de sistemul coerent de donare şi transplant de organe din Belgia, după cum reiese şi din interviul realizat cu dl Luc Colenbie, coordonator de transplant la Spitalul Universitar din Gent (Belgia), de dl dr. Aurel F. Marin. (...)

Citeam, zilele trecute, într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, faptul că prin noul card de sănătate, care – se speră – va intra în uz din a doua jumătate a acestui an, se vor include şi informaţii privind consimţământul exprimat în privinţa donării de organe. Desigur, subiectul nu este nou, discuţii existând şi pentru colectarea acceptului sau refuzului de a fi donator la eliberarea diverselor documente (cărţi de identitate, carnete de conducere etc.). Mai mult, plecând de la premisa că, în prezent, conform reglementărilor legislative în vigoare (Legea nr. 95/2006, Titlul VI – Efectuarea prelevării şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic), familia potenţialului donator este cel mai adesea pusă în situaţia de a decide asupra donării, şi asta în absenţa unor informaţii adecvate despre procedura propriu-zisă, un grup de trei deputaţi din Parlamentul României (dnii dr. Horia Cristian, Eugen Nicolăescu şi Akos Derzsi) a înaintat chiar o propunere legislativă de modificare a legii amintite. Proiectul, respins deja de Senat şi lipsit de sprijinul Guvernului, aşteaptă să fie dezbătut la Camera Deputaţilor (cameră decizională). Dar nu proiectul legislativ amintit este punctul de interes al acestui material, ci imaginea de ansamblu.

În cadrul unui workshop organizat recen