Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cseke Attila: Bugetul Sănătăţii este echilibrat, iar cel al CNAS trebuie ajustat

Publicat in Curierul, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, ieri, la prezentarea bilanţului pe 2010, că bugetul Ministerului Sănătăţii este echilibrat şi dă posibilitatea unor investiţii, iar cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va mai trebui ajustat, informează Mediafax. Referindu-se la bugetul Ministerului Sănătăţii, el a apreciat că bugetul alocat pentru 2011 este mai mare decât cel de anul trecut şi permite anumite investiţii. Astfel, în funcţie de fondurile repartizate, Ministerul Sănătăţii va realiza o serie de investiţii în cadrul programelor de oncologie şi ATI. "Aproximativ 190.000.000 de lei vor fi cheltuiţi pentru reabilitarea secţiilor de oncologie şi ATI şi pentru dotare cu aparatură medicală de specialitate în unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi cea a autorităţilor locale. Peste 84.000.000 lei vor fi alocate pentru aceste intervenţii în oncologie şi reproducerea asistată", a precizat demnitarul. El a mai spus că, în 2011, este prevăzut a se achiziţiona 202 ambulanţe de diferite tipuri, plus o maşină de accidente şi calamităţi, Ministerul Sănătăţii începând demersul pentru implementarea unui program de dotare a serviciilor de ambulanţă şi SMURD pe o durată de patru ani, în funcţie de fondurile repartizate pentru această destinaţie. "Acest program care prevede achiziţionarea de minimum 681 ambulanţe de diferite tipuri şi autospeciale în valoare de 209.649.542 de lei va permite completarea dotării serviciilor prespitaliceşti şi a înlocuirii treptate a ambulanţelor uzate. Un avantaj este faptul că Ministerul Sănătăţii nu va mai trebui să facă achiziţii masive de ambulanţe în viitor", a precizat ministrul. Procedura de licitaţie este în curs de derulare, acordul-cadru putând fi semnat în cursul lunii februarie, cu respectarea termenelor legale după finalizarea procedurilor de achiziţie. Potrivit proiectului legii bugetului de stat pe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 33 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 39 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 43 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 54 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°