Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorii Curţii de Apel au dispus eliberarea din arest a lui Andrei Plăcintă

Publicat in Curierul, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Curtea de Apel Bucureşti a decis, ieri, ca Andrei Plăcintă, fiul senatorului PDL Sorina Plăcintă, să fie cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, loviri sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea liniştii publice, potrivit Mediafax. Instanţa a admis astfel contestaţia lui Andrei Plăcintă la decizia din decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti de a prelungi mandatul de arestare a acestuia. Recursul lui Andrei Plăcintă s-a judecat miercuri, el declarându-le judecătorilor că nu a vrut să calce pe nimeni cu maşina şi că a căutat-o pe fosta lui prietenă pentru a recupera o datorie. El a mai spus că incidentul din 6 decembrie 2010 a fost doar o ceartă între tineri şi că procurorii au exagerat în prezentarea probelor, cerând astfel să fie eliberat din arest. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au dispus, ieri, eliberarea din arest a lui Andrei Plăcintă, stabilind în cazul acestuia interdicţia de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor. Totodată, instanţa i-a impus lui Andrei Plăcintă să nu poarte arme, să nu ia legătura cu martorii din această cauză, să nu îşi schimbe domiciliul fără încuviinţarea organelor de anchetă şi să se prezinte la poliţie şi la Parchet ori de câte ori este chemat. Fiul senatorului Sorina Pl cint este acuzat de tentativ de omor calificat, tâlhărie, loviri sau alte violenţe, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după un incident pe care l-a avut, în seara zilei de 6 decembrie 2010, cu iubita sa, în ajutorul căreia au intervenit mai mulţi bucureşteni, unul fiind lovit cu maşina de Andrei Plăcintă, iar un altul trăgând foc de avertisment cu o armă deţinută legal. Andrei R zvan Pl cint a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în 8 decembrie 2010, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Acesta a contestat decizia la Curtea de Apel Bucu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 43 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 43 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 59 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 52 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 25 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 29 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°