Nu puteau lipsi din cartea lui Sam Wasson, dedicată „biografiei” unui film, detaliile tehnice ale producţiei, c o n s e m n a r e a contabilicească a evenimentelor, conflictelor şi tensiunilor de pe platou.

Odată puse la punct amănuntele contractuale, financiare, distribuţia şi stabilite locurile de filmare, trebuiau armonizate inevitabilele „nepotriviri de caracter.” Din prima clipă, „băieţii buni” şi „băieţii răi” se aşază în tabere clar delimitate. Audrey Hepburn era, spre disperarea echipei de filmare, cu gândul în altă parte: la nou-născutul Sean, băieţelul de zece săptămâni pe care-l lăsase în Elveţia în grija bonei. Nu era vorba doar de fireasca îngrijorare maternă, ci şi de spaimele născute din zvonurile privind răpirile de copii, o adevărată molimă în Europa acelui moment.

Ca să-şi păstreze calmul, Audrey fuma ţigară de la ţigară, cu privirea pierdută în gol, „ca un cartofor căruia nu-i intră cartea.” Cu toate acestea, în zorii lui 2 octombrie 1960, într-o duminică, era în formă perfectă pentru a începe filmările. Era chiar scena de deschidere, devenită între timp legendară, în care Holly Golightly se opreşte în faţa magazinului Tiffany pentru a-şi mânca nu mai puţin legendarul sandviş:

„Au urcat de-a lungul bulevardului, trecând pe lângă vitrinele magazinelor pe care Holly le cunoştea prea bine, pentru că le vizitase sau doar le privise de atâtea ori. Era o privelişte miraculoasă; una din cele mai aglomerate străzi din lume, goală de orice activitate, numai pentru ea. Nu puteau trage prea multe duble (soarele avea să strălucească prea tare), şi chiar dacă era o dimineaţă friguroasă de duminică, new-yorkezii urmau să iasă curând puhoi. Şi mai era şi premierul sovietic Nikita Hruşciov. Trebuia să apară pe Strada a cincea la 7.30. Până atunci erau obligaţi să încheie.

Audrey nu putea, totuşi, să iuţească luc